Mii de persoane și-au părăsit locuințele din cauza erupției vulcanului indonezian Sinabung

Mii de persoane și-au părăsit locuințele din cauza erupției vulcanului indonezian Sinabung
Publicat: 31/12/2013, 11:26
Actualizat: 31/07/2014, 14:19

Un vulcan din vestul Indoneziei, activ de mai multe luni, a erupt de nouă ori în noaptea de luni spre marți, proiectând lavă și obligând mii de locuitori să plece din locuințe, relatează AFP.

Sinabung, situat în nordul insulei Sumatra (nord-vest), a intrat în erupție de la jumătatea lui septembrie.

În ultimele ore, el a erupt roci incandescente și cenușă la peste 7.000 de metri altitudine.

„Sinabung rămâne la nivelul de alertă maximă și am avertizat că nicio prezență umană nu trebuie să se afle pe o rază de cinci kilometri în jurul craterului”, a declarat purtătorul de cuvânt al agenției care se ocupă de prevenirea catastrofelor naturale.

„Luni seara, 19.126 de persoane au fugit din locuințe și noi credem că această cifră va continua să crească”, a precizat Sutopo Purwo Nugroho.

Sinabung, care a fost inactiv timp de aproape un secol, a erupt în august anul trecut și în septembrie 2010.

Arhipelagul indonezian, situat pe Cercul de Foc al Pacificului, este țara cu cei mai mulți vulcani în activitat din lume, respectiv 129.

Merapi, situat pe insula centrală Java, a provocat moartea a 350 de persoane la sfârșitul lui 2010.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Polițistul care i-a împrumutat motocicleta Dianei Șoșoacă cere ajutor pe Facebook: „Eu am fost...
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat...
De ce oamenii nu zâmbeau în fotografii, în urmă cu 100 de ani. Care e...
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Mărturisirile cutremurătoare făcute de nepotul celor doi bătrâni din Iași, cărora le-a ars casa! „Au...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Donald Trump, prima conferinţă de presă după ce juriul l-a găsit vinovat în cele 34...
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
Devine imposibil în România după 7 iunie. Nu se mai plătește niciun ban
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Cum a reușit Emily Burghelea să aibă doi copii deși are probleme cu infertilitatea: ”Am...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Șomajul scade ușor la nivel global în 2024, însă piața muncii rămâne „inegală”
×